„Ca gropar, am spor de ruşine de 200 de euro“

de Carmen Kulcsar in data de 18 Aprilie, 2010 - 10:18

Viorel Iordache a venit în Peninsulă acum şase ani, pentru a petrece câteva zile de vacanţă. Argeşeanul a lăsat bişniţa, cu care se ocupa în ţară, pentru a lucra ca gropar, într-un cimitir din Spania.

Originar din judeţul Argeş, Viorel Iordache (34 de ani) a venit în Spania în vizită la nişte prieteni cu care în ţară făcea diverse afaceri la negru. Sejurul s-a prelungit, pentru că românul a găsit repede soluţii ca să câştige bani şi pe meleagurile iberice. 

„În România am făcut comerţ. N-am avut şef pe cap sau program de opt ore, iar în Spania am făcut acelaşi lucru ca în ţară şi nu mi-au lipsit banii“, povesteşte Viorel.

După apariţia crizei însă, afacerile i-au mers tot mai rău şi a fost nevoit să se angajeze ca să se poată întreţine. A găsit un loc de muncă la un cimitir din Zaragoza. În ciuda crizei, spaniolii nu se prea înghesuie să ocupe aceste posturi.

Salariu de 800 de euro

„În Spania, pentru meseria de gropar, salariul este mic, 800 de euro. Primesc însă diverse sporuri. Pot ajunge până la 1.300 sau chiar 1.500 de euro, dacă am peste 10 înhumări într-o lună“, spune Viorel.

Pe spanioli această meserie nu-i atrage, dar românul a socotit că nicio muncă nu este înjositoare. „Sporul de ruşine, 200 de euro, este plătit de administraţia cimitirelor, iar eu mai primesc un procent şi de la firma care se ocupă cu înmormântarea, între 40 de euro şi 60 de euro“, spune Viorel.

Avantajat de statură

Românul nostru a fost avantajat la angajare şi de statura sa. „Am 1,88 metri înălţime şi ajung la ultimul etaj al nişelor în care se pun sicriele sau doar urnele cu cenuşa de la crematoriu“, explică el. Viorel se ocupă şi de întreţinerea locurilor de veci şi de curăţenie pe aleile cimitirului. 

Pentru că are în grijă nu mai puţin de 2.000 de metri pătraţi, românul se ocupă de cîte o zonă în fiecare zi. „Nu mi-e ruşine să muncesc, orice muncă ar fi“, spune romanul, care spune totuşi că preferă „viaţa agitată de «comerciant» decât liniştea veşniciei“. De aproape un an şi jumătate, de când lucrează ca personal administrativ la cimitir, Viorel nu s-a îmbogăţit, după cum recunoaşte. Dar tot este mulţumit că nu a fost nevoit să se întoarcă în România şi că duce o viaţă liniştită în Spania.

„Nu am renunţat la vechile obiceiuri din ţară, o cafea cu prietenii sau un joc de poker pe sume mici, pentru că aşa aflu şi eu ce afaceri mai fac foştii colegii «de breasl㻓, povesteşte Viorel. Prietena românului, Eliza (25 de ani), este studentă în România, iar în vacanţe îl vizitează la Zaragoza.