Mai bine cerşesc decât să vină acasă

Sute de români rămaşi fără slujbe aleg să supravieţuiască pe străzi sau să ceară ajutor adăposturilor pentru săraci. Numărul şomerilor în Spania a ajuns, la sfârşitul anului 2009, la aproape patru milioane de persoane. Cei mai afectaţi de recesiune sunt emigranţii.

Citeşte şi: Criza îi obligă pe șomeri, tineri și imigranți să caute în gunoaie Zilnic, 540 de români au rămas şomeri, în ultimul an Zaragoza : Preţ redus la transportul urban pentru şomeri Românii stau la coadă ca să ajungă şomeri cu acte “Nici plătită dublu nu aş munci în România” Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, compatrioţii noştri se bucură de avantajele statutului de cetăţean comunitar. Acest statut implică însă şi unele dezavantaje. Românii care trăiesc pe stradă, fără niciun ban în buzunar, nu se mai pot înscrie în programele de întoarcere voluntară în ţările de origine, prin care guvernul spaniol le plăteşte emigranţilor biletul până în ţara de origine. Foarte mulţi dintre ei însă nici n-ar apela la un asemenea program. Întoarcerea în România nu este o opţiune pe care o iau în calcul. Eva Gyorfy (52 de ani), originară din Târgu Mureş, a venit în Spania, la Zaragoza, cu opt ani în urmă şi o perioadă bună de timp a avut un loc de muncă, o casă cu chirie şi posibilitatea de a-şi întreţine mezinul, Petru, în vârstă de 15 ani. În România, Eva a lucrat ca asistent medical la secţia de chirurgie cardiovasculară a spitalului municipal. A decis să plece din ţară în Ungaria, când l-a născut pe Petru. „După naşterea lui Petru, soţul a divorţat, iar fiica cea mare a plecat în Anglia", povesteşte Eva. Când băiatul a împlinit şapte ani, Eva l-a lăsat în grija bunicilor şi a plecat în Spania. A lucrat ca menajeră în diverse case din Zaragoza, iar în urmă cu cinci ani băiatul s-a dus acolo pentru a locui cu mama lui. A fost înscris la şcoală şi s-a integrat bine în viaţa din Spania. „Am rămas fără casă şi bani" Odată cu venirea crizei, Eva şi-a găsit tot mai greu de muncă, până când a rămas şomeră. „Am pierdut apartamentul închiriat, dar şi copilul, pe care autorităţile spaniole au constatat că nu-l mai pot îngriji, pentru că nu mai aveam casă şi nici bani. A fost dus într-un centru pentru minori", explică Eva. În ultimii doi ani, Eva a dormit pe stradă împreună cu Petru, până când băiatul a fost preluat de autorităţi. Femeia doarme pe stradă sau în holurile băncilor, unde noaptea funcţionează bancomate. Timp de cinci zile pe lună, atât cât i se permite, doarme la un azil pentru imigranţi şi mănâncă la cantina socială. „Tot ce am se află în două genţi pe care le port cu mine, pentru că nu vreau să mă întorc în România. Autorităţile spaniole au emis o decizie judecătorească prin care urmează să-mi trimită copilul în ţară. În Spania, chiar dacă trăiesc pe stradă, muncesc ocazional sau cerşesc, am mai multe şanse să supravieţuiesc. Nu plec şi voi face orice pentru a-mi readuce copilul lângă mine, aici", spune Eva. A dormit în parc pentru a trimite bani acasă Petre Zoltan (50 de ani), originar din Teiuş, trăieşte de doi ani pe străzile din Madrid. El a ajuns în capitala Spaniei cu speranţa că-şi va găsi un loc de muncă. „Am muncit în construcţii, dar am rămas fără loc de muncă. Firma la care lucram a dat faliment. De aproape un an nu mi-am mai găsit un loc de muncă", spune Petre. El a locuit un an la un prieten, care anul trecut s-a întors în România. Petre Zoltan a dormit vara trecură în parcuri, iar de o lună stă în adăpostul pentru săraci din apropierea Bisericii Almudena din Madrid. Românul mănâncă la cantinele pentru săraci şi se îmbracă de la containerele cu haine uzate. Ziua cerşeşte pe străzile din centrul capitalei, pentru a trimite bani familiei din România. „Am patru copii şi trebuie să le trimit bani pentru mâncare. Le trimit tot ce reuşesc să strâng, 200 sau 300 de euro pe lună", a mai adaugat el. (A contribuit Georgiana Stroie, Madrid.)   Discuta pe FORUM despre viata de emigrant Vezi aici oferte de locuri de munca