adevarul.it

1 Iulie, 2012 - 14:57

Doi români morţi şi şapte grav răniţi, într-un accident rutier petrecut azi dimineaţă

Un accident petrecut la ora 6.15, azi dimineaţă, în localitatea San Clemente (provincia Cuenca), a curmat viaţa a două persoane de cetăţenie română şi a rănit grav alte şapte, de aceeaşi naţionalitate.

Cinci români şi opt chinezi arestaţi în "Operaţiunea Scorpionul"

"Mafiile" române şi chineze erau implicate în furturile de ţigări, care erau ulterior vândute în magazine patronate de chinezi. În total, s-au dat 11 spargeri.

Franţa, rivala Spaniei în "sferturi". Blanc: "Croaţia ne-a învăţat cum să jucăm cu Spania"

de Mihai Mateaş in data de 20 Iunie, 2012 - 01:36

Golul spectaculos al lui Ibrahimovici a contribuit decisiv la trimiterea Franţei în "sferturi" de pe locul 2 Foto: Marca/Reuters

După ce a pierdut aseară în faţa Suediei cu 2-0, iar Anglia a învins Ucraina, cu 1-0, Franţa s-a calificat în sferturile de finală de pe locul 2, urmând a da piept cu campioana en-titre, Spania, în turul următor.

Ibrahimovici s-a despărţit de Campionatul European cu cel mai frumos gol marcat până acum în competiţie. Aşa funcţionează geniile solitare, chiar şi în fotbal. Sunt capabili să-şi lase amprenta, printr-un detaliu tehnic fără comparaţie chiar şi în partida de adio a echipei sale, cum a fost cazul Suediei. Dacă Ibra a lăsat bijuteria turneului, Suedia a schimbat ordinea în grupă, hărăzindu-i Spaniei un alt rival în sferturile de finală decât cel aşteptat. În final, Suedia a administrat un usturător 2-0 echipei lui Laurent Blanc, drept urmare Franţa s-a calificat de pe locul 2, în timp ce Anglia, care aseară a învins Ucraina, a terminat prima, şi va da piept cu Italia.

Benzema şi-ar fi dorit un alt adversar, dar chiar şi aşa le transmite colegilor de la Real Madrid din naţionala Spaniei să îşi ia măsuri de precauţie. "Va fi un meci dificil şi adevărul este că mi-aş fi dorit un alt rival pentru Franţa. Dar Sergio Ramos să se pregătească, oricum", i-a transmis atacantul francez andaluzului.

Blanc: "Ne-a învăţat Croaţia ce trebuie să facem"

Deşi a pierudt meciul de aseară, Laurent Blanc se gândeşte deja la meciul cu Spania, din sferturile de finală ale Euro 2012. "Croaţia ne-a arătat deja ce trebuie să facem împotriva Spaniei. De câte ori se iveşte o posibilitate, trebuie scos maxim din ea", a declarat antrenorul "galilor" aseară, după meciul cu Suedia.

Dintre jucătorii francezi, echipa lui Del Bosque a scăpat deja de unul dintre titulari. Philipe Mexes, fundaşul naţionalei franceze, a primit aseară al doilea cartonaş galben al turneului şi va rata partida contra Spaniei, care se va juca sâmbătă, 23 iunie, de la ora 20.45, ora Spaniei.

Vicente del Bosque, tehnicianul spaniol, susţine că Franţa este "o echipă bună", care "joacă bine" şi "cărora le-a ieşit totul în ultima vreme".

"Ştim deja că va fi un meci echilibrat, dificil, căci Franţa joacă bine, au o echipă bună. Au făcut schimbări care au dat rezultate, sunt în formă şi Benzema, Ben Arfa, Nasri, Malouda sau Ribery sunt fotbalişti foarte buni", a spus selecţionerul spaniol la radio Onda Cero.

Spania nu a câştigat niciodată contra Franţei în meciuri oficiale

"Vom avea o bună avanpremieră la meciurile următoare, deoarece suntem în aceeaşi grupă cu Franţa pentru calificarea la Campionatul Mondial. Va fi un meci mare, o partidă care ne face plăcere tuturor. Avem timp să gândim cea mai bună formulă până sâmbătă şi vom adopta cel mai bun unsprezece", a mai spus Del Bosque, care a explicat că în primul unsprezece, în atac, vor apărea fie Torres, ca în meciul cu Irlanda şi Croaţia, fie Cesc, ca în partida contra Italiei.

Spania nu a învins niciodată Franţa într-un meci oficial până acum, reuşind doar un egal şi cinci înfrângeri în şase partide. Un motiv în plus pentru spanioli să schimbe statistica istorică.

Tipareste
Tweet

Huidu, condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare

Magistraţii Judecătoriei Braşov se vor pronunţa, vineri, în şedinţa programată pentru ora 12,00, în dosarul Şerban Huidu, pe latura penală,...
Adaugat la:29 Iunie, 2012 - 12:00
mai mult

Numărul firmelor românești înregistrate în Bulgaria s-a dublat în ultimul an

Numarul firmelor romanesti inregistrate in Bulgaria a ajuns, de la 272 în 2011, la 401 în 2012. ...

EURO 2012: Italia a învins Germania, scor 2-1

Italia a învins Germania cu scorul de 2-1 (2-0) în semifinalele Campionatului European din Polonia şi Ucraina, şi s-a calificat în finala competi...

Antonia: Oamenii cred că sunt proastă

După ce a fost desemnată pentru a doua oară consecutiv cea mai frumoasa femeie din România, cântăreața Antonia a făcut câteva declarații des...

Ponta la Bruxelles: României nu îi vor fi reduse fondurile structurale

La pauza discuţiilor de la Consiliul European de la Bruxelles, premierul Victor Ponta a susţinut o declaraţie de presă prin care a ţinut să tran...

Doi români morţi şi şapte grav răniţi, într-un accident rutier petrecut azi dimineaţă

Un accident petrecut la ora 6.15, azi dimineaţă, în localitatea San Clemente (provincia Cuenca), a curmat viaţa a două persoane de cetăţenie ro...
Adaugat la:30 Iunie, 2012 - 15:00
mai mult

Noi scumpiri la gaz şi electricitate începând de duminică

Deşi ultimele majorări de tarife au avut loc abia în luna aprilie, facturile la gaz şi curent electric ale spaniolilor vor creşte din nou de la 1...

Începe operaţiunea "Vacanţa de vară": 80 de milioane de deplasări cu maşina

Numai în weekendul acesta vor avea loc 3,9 milioane de deplasări, mai ales din direcţia marilor oraşe spre zonele de coastă şi litoral, informea...

Românii şi spaniolii preferă să-şi petreacă vacanţele în interiorul graniţelor

Românii sunt lideri în UE, cu 93% dintre ei petrecându-şi concediile în ţară, fiind urmaţi, la mică distanţă, de spanioli, cu 92%....

Cum au învins-o Spania şi Italia pe Angela Merkel la summitul UE

Germania nu a pierdut doar semifinala de la Campionatul European de fotbal cu Italia, ci şi partida cu finalistele de la acest turneu final la summit...
Posturi TV Live
NeptunTV

Angela Merkel: Datoria ţărilor din zona euro nu va deveni comună atât timp cât voi trăi

Cancelarul german Angela Merkel a respins categoric ideea emiterii de euroobligaţiuni în contul datoriilor. Ea a declarat că acestea nu vor exista ...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 08:23
mai mult

"Îl voi susţine pe Crin Antonescu în campania electorală"

Preşedintele fondator al PNL, Radu Câmpeanu, a declarat, luni, la sediul PNL, că nu are nimic împotriva lui Crin Antonescu şi va participa la cam...

UPDATE: Ştirea că CR7 a pierdut avionul către Portugalia, o păcăleală a unui blog de umor?

Pentru că s-a dus până la cafeneaua din terminalul aeroportului, CR7 a pierdut zborul cu care naţionala ţării sale s-a întors în Portugalia....
Adaugat la:29 Iunie, 2012 - 14:57
mai mult

VIDEO Sara Carbonero a gafat din nou: "Iniesta, ai fi vrut să baţi un penalty?". "Da, am şi bătut unul adineauri"

Prezentatoarea Telecinco, iubita lui Iker Casillas, l-a intervievat pe Andres Iniesta după meciul cu Portugalia, de aseară, întrebându-l dacă nu ...

Planul de luptă împotriva fraudei al Spaniei dă rezultate

4.500 de muncitori care încasau ilegal şi indemnizaţie de şomaj, 40.000 de joburi la negru, 800 de companii fictive şi 14.000 de contracte false ...
Adaugat la:29 Iunie, 2012 - 15:51
mai mult

Cinci români şi opt chinezi arestaţi în "Operaţiunea Scorpionul"

"Mafiile" române şi chineze erau implicate în furturile de ţigări, care erau ulterior vândute în magazine patronate de chinezi. În total, s-au...

Prandelli: "Spania e favorită". Del Bosque: "Şansele sunt egale"

Cei doi antrenori au făcut schimb de elogii la adresa adversarei din finala Campionatului European, deşi nu s-au pus de acord asupra favoritei din u...
Adaugat la:29 Iunie, 2012 - 11:00
mai mult

Şoc la Wimbledon. Rafael Nadal a fost eliminat de un "necunoscut"

Surpriză de proporţii la turneul de tenis găzduit de capitala Angliei. Al doilea favorit a părăsit în turul doi competiţia, învins de numărul...

Iată ce beneficii are joggingul asupra organismului!

Joggingul regulat este o bună modalitate de a elimina kilogramele în plus. Și lista nu se oprește aici!...
Adaugat la:27 Iunie, 2012 - 15:28
mai mult

Usturoiul scade colesterolul „rău" şi fluidifică sângele

Dă un plus de gust şi de savoare meselor tale, iar dacă-l iei în scop medicinal, are reputaţia de a ajuta la protejarea şi la buna funcţionare ...
Ultimele fotografii adăugate
dana
vili36
clodnech
bogdanms77
ALIMENTARA
ionel
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Craiova
Categorie: servicii ( marginean mircea din Madrid ) Anunturi Suceava