Marca: "Mutu, o eternă promisiune şi atât"

Foto: Marca

Făcând o trecere în revistă a achiziţiilor de atacanţi făcută de patronul lui Chelsea, Roman Abramovich, cotidianul spaniol îl descrie astfel pe român: "O promisiune de viitor, care atât a şi rămas".

Plecând de la recentul transfer al spaniolului Fernando Torres la Chelsea, Marca trece în revistă atacanţii cumpăraţi de magnatul rus de la începuturile sale la formaţia londoneză, în dorinţa de a cuceri un trofeu european. "Fernando Torres se adaugă unei lungi liste de atacanţi centrali transferaţi de rusul Roman Abramovich de la sosirea sa la Chelsea. Opt sezoane şi circa 240 de milioane de euro investite în jucători de renume, precum Shevchenko sau Hernan Crespo. Doar Drogba a fost capabil de a se transforma într-un jucător indiscutabil în atacul 'albaştrilor'", scrie cotidianul sportiv madrilen.

"Roman Abramovich a transferat tot felul de atacanţi, la tot felul de preţuri. Totuşi, rusul nu poate fi un expert în fotbal, dar ştie că acesta constă în a înscrie goluri şi asta fac atacanţii. Rusul a visat mereu la un golgheter înnăscut, un killer din şcoala veche. A reuşit cu Drogba, dar ivorianul nu a fost capabil să ofere echipei cel mai mare triunf: o cupă europeană", mai punctează cotidianul spaniol, enumerând jucătorii de atac contractaţi de Abramovich: Crespo, Mutu, Drogba, Kezman, Shevchenko, Kalou, Pizarro, Anelka, Sturridge şi Fernando Torres.

"Abramovich vrea acum gloria visată"

"Rusul a parcurs un drum lung pentru a construi acest atac de vis: Torres-Drogba. Cea mai mare sumă scoasă din buzunare a fost în chiar primul său sezon la Chelsea (2003-2004), când a cheltuit 171 de milioane pe 12 jucători. Atunci a început de la zero şi pentru linia de atac, Abramovich a pus ochii pe Italia. De acolo a adus un atacant consacrat: Hernan Crespo (24 de milioane de euro) şi o promisiune de viitor, care asta a şi rămas, românul Mutu (22 de milioane)", susţine Marca.

Rusul ar fi făcut o ofertă pentru Torres şi astă-vară, de 35 de milioane de euro, după ce s-a fript în atâtea rânduri. Liverpool l-a refuzat atunci, dar Abramovich a ţinut neapărat să-l aibă pe Torres în echipă, motiv pentru care a scos din buzunare în această iarnă 58 de milioane de euro. "Abramovich şi-a făcut partea sa, acum vrea gloria visată", încheie cotidianul sportiv.

 

Urmareste-ne si pe:
 

 

80 vizualizări

Taguri: Abramovich, chelsea, fotbal, marca, mutu, promisiune, torres

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
nidelcea elena
kaspunyk
RUSTIC_BARBCN
RUSTIC_BARBCN
sarbu_abogados
nono
 
           
HOROSCOP 07.02.2011

Berbec

21.03 - 20.04

 

Iubire.

Persoana iubită este prosperă şi vă susţine toate dorinţele.

Sănătate.

Evitaţi îndeosebi fumatul, pentru că sunt posibile afecţiuni ale faringelui.

Bani.

Primiţi sumele convenite, însă sunteţi forţaţi să plătiţi unele penalităţi. Sunteţi plătit în avans (familia vă devalizează pe loc prin investiţii casnice).

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi