Spaniolii ar plăti, în medie, peste 100 de euro pentru următorul telefon mobil


30% dintre spanioli îşi vor schimba telefonul mobil în următoarele şase luni, dar nu sunt dispuşi să plătească foarte mult pe acesta, spre deosebire de alţi consumatori europeni sau din state dezvoltate din restul lumii.

Adaugat la: 30 Mai, 2011 - 14:49

Mai mult de jumătate din cheltuielile românilor se duc pe alimente şi facturi


Românii alocă mai mult de jumătate din cheltuielile lunare pentru alimente, electricitate, facturi la gaz şi alţi combustibili, având, de departe, cea mai mare pondere din UE.
Adaugat la: 20 Mai, 2011 - 16:06

Statul a încasat cu 10% mai mulţi bani, în primele trei luni din 2011, faţă de anul trecut


În primele trei luni ale anului, bugetul statului a crescut cu peste 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în principal datorită majorării încasărilor din TVA şi accize. Pe de altă partă, cheltuielile publice au crescut cu doar 1,3%.
Adaugat la: 26 Aprilie, 2011 - 14:43

Turiştii străini veniţi în România au cheltuit 886 milioane de euro în 2010


Străinii au cheltuit, anul trecut, mai muţi bani pentru un sejur în România, comparativ 2009.De la mai puţin de 740 de milioane de euro, suma a crescut, de la un an la altul, la 886 de milioane de euro, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Adaugat la: 25 Aprilie, 2011 - 12:54

Zapatero sfidează FMI-ul


Preşedintele Guvernului Spaniei exclude aplicarea de noi ajustări de bugete şi reduceri de cheltuieli, în ciuda faptului că Fondul Monetar Internaţional i-a cerut o reducere şi mai drastică a deficitului public.
Adaugat la: 19 Aprilie, 2011 - 10:38

Cum vor ieşi judeţele României din criză


Creşterea economică a ţării va fi diferită de la o regiune la alta, oscilând între un minimum de 0,6% (Giurgiu) şi un maximum de 2,5% (Cluj) în acest an, potrivit estimărilor oficiale. „Adevărul“ vă prezintă harta evoluţiei Produsului Intern Brut şi a salariului mediu net din fiecare judeţ, estimat pe 2011, realizată pe baza prognozelor oficiale.
Adaugat la: 13 Aprilie, 2011 - 09:09

În 2010, firmele spaniole şi-au sporit activitatea şi profitul, dar au redus personalul


Deşi activitatea companiilor nefinanciare din Spania a crescut cu 3,7%, iar profitul net cu 4,3%, numărul angajaţilor din aceleaşi firme s-a redus cu 1,8%.
Adaugat la: 30 Martie, 2011 - 16:30

Misiunea din Libia costă Spania 25 de milioane de euro


În total, în ultimii ani, Guvernul spaniol a cheltuit în jur de 5 miliarde de euro în misiunile internaţionale la care a luat parte. Cea mai costisitoare a fost cea din Afganistan.
Adaugat la: 23 Martie, 2011 - 11:21

Salariul lunar câştigat în afară e suficient pentru traiul la care speră emigrantul?


Locurile de muncă pentru românii care vor să se angajeze în străinătate sunt cu atât mai tentante, cu cât salariile oferite sunt mult peste ceea ce ar putea câştiga în România. Totuşi, banii primiţi lunar sunt suficienţi pentru traiul la care speră emigrantul român?
Adaugat la: 18 Martie, 2011 - 17:00

Berlusconi a plătit 34 de milioane de euro pe cadouri pentru femei, în 2010


Cadouri în valoare de 34 de milioane de euro – astfel şi-a răsfăţat tinerele din anturajul său premierul italian Silvio Berlusconi. Potrivit publicaţiei “Corriere della Sera”, cifra cheltuielilor este aferentă doar anului 2010.
Adaugat la: 10 Martie, 2011 - 13:18
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
MAGAZIN_BCNLH
flory
ticuta2IV1940
adriancozma
ovidiu marian
 
           
HOROSCOP 04.07.2011

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Din iubire pentru persoana iubită, vă gândiţi la o schimbare locativă. Pentru tineri, nu e exclus un nou partener de cuplu.Sănătate. Pe cei mai mulţi îi „omoară" rutina şi nu se pot despărţi de stres!Bani. Dacă acceptaţi ajutorul colegilor, veţi depăşi câştigurile de până acum.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi