Orbita Pământului, plină de “gunoaie”. Deşeurile ameninţă sateliţii şi navele spaţiale


Cercetătorii NASA au avertizat că, pe orbita Pământului, s-au adunat prea multe deşeuri ce riscă să distrugă sateliţi importanţi şi să cauzeze fisuri fatale în nave spaţiale. Un raport al Consiliului Naţional de Cercetare din SUA atrage atenţia că situaţia este "critică".

Adaugat la: 2 Septembrie, 2011 - 10:21

Un asteroid va trece luni foarte aproape de Pământ


Un asteroid cu diametrul de câţiva metri va trece luni, în jurul orei 16.30 (ora României) pe lângă Pământ, la o distanţă de 12.000 de kilometri, şi va putea fi observat cu telescopul.

Adaugat la: 24 Iunie, 2011 - 12:55

ONU: Populaţia Terrei va ajunge la 10 miliarde peste şapte decenii


Populaţia planetei va creşte în continuu, cel puţin, până la sfârşitul secolului al XXI-lea, arată un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). De la aproape şapte miliarde de oameni câţi găzduieşte Pământul în prezent, populaţia Terrei va ajunge la opt miliarde în 2023 şi la zece miliarde în 2081.
Adaugat la: 4 Mai, 2011 - 15:44

NASA: Pământul ar putea fi lovit de 158 de asteroizi


Peste 150 de asteroizi de diverse mărimi ar putea intra în coliziune cu Pâmântul în secolul următor, afirmă cercetătorii NASA.
Adaugat la: 6 Aprilie, 2011 - 09:29

NASA: Pământul ar putea fi lovit de 158 de asteroizi


Peste 150 de asteroizi de diverse mărimi ar putea intra în coliziune cu Pâmântul în secolul următor, afirmă cercetătorii NASA.
Adaugat la: 6 Aprilie, 2011 - 09:29

FOTO Ziua în care românul a rămas sărac lipit


În martie 1945, guvernul comunist a hotărât ca moşierii să fie deposedaţi de terenuri, bunuri sau imobile. Totul pentru un singur ţel: colectivizarea, începută oficial în 1949 . Exproprierea a început cu chiaburii şi s-a încheiat cu ţăranii de rând. După 66 de ani, supravieţuitorii din Bărăgan îşi amintesc ca ieri suferinţa îndurată atunci.
Adaugat la: 24 Martie, 2011 - 10:38

VIDEO Cea mai mare Lună din ultimii 18 ani. În aşteptarea unui dezastru?


"Super Luna" a fost vizibilă pe cer sâmbătă seara, imediat după apusul Soarelui. Unii specialişti susţin că, din cauza atracţiei sporite, Pământul se va alungi, având loc mişcări masive ale scoarţei terestre. Mai mult, ruşii sunt adepţii teoriei că dezastrul din Japonia se află în strânsă legătură cu fenomenul astral. Vezi părerile pro şi contra.
Adaugat la: 20 Martie, 2011 - 10:43

Agricultorii români, printre cei mai neproductivi din Uniunea Europeană


Conform raportului despre dezoltarea urbană din spaţiul UE a anului 2010, publicat astăzi de Comisia Europeană, România este printre cele mai leneşe când vine vorba de munca pământului.
Adaugat la: 11 Ianuarie, 2011 - 17:20

Peste 80% din populaţia planetei este în pericol din cauza apei potabile


Aproximativ 80% din populaţia lumii trăieşte în zone în care alimentarea cu apă potabilă nu este sigură, potrivit rezultatelor unei analize globale.
Adaugat la: 30 Septembrie, 2010 - 09:00

Dezastru! Explozia Soarelui stinge lumina pe Pământ?


Terra a fost lovită, marţi, de o furtună solară care ar putea lăsa omenirea fără curent electric şi comunicaţii.
Adaugat la: 5 August, 2010 - 09:31
Ultimele fotografii adăugate
nelutuion
ticuta2IV1940
ALIMENTARA
MAGAZIN_BCNLH
leutigrut
adevarata-mama-Elena
 
           
HOROSCOP 08.09.2011

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Vi se sugerează de persoana iubită o schimbare a „activităţii" din dormitor.Sănătate. Sunteţi sensibil şi manifestaţi tulburări de comportament stranii. Bani. Veţi face investiţii norocoase în drumuri, poduri ori case de sănătate. Veţi refuza să ajutaţi din milă.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi