În condiţiile în care la Barcelona va sosi Jordi Alba, de la Valencia, Adriano ar putea părăsi echipa catalană în această vară.
Preşedinta Partidului Popular Catalan, Alicia Sanchez-Camacho, cere membrilor naţionalei Spaniei de fotbal, care ieri au câştigat Campionatul European, să-şi doneze o parte a primei de 300.000 de euro pe care o vor primi de persoană în scopuri umanitare.
Organizatorii Summitului pentru Securitate Nucleară de la Seul l-au confundat pe Mariano Rajoy cu regele Juan Carlos şi pe Zapatero, fostul premier spaniol, cu actualul preşedinte al Guvernului.
Cei doi se vor întâlni la Palatul Moncloa, pentru ultimele detalii ale schimbului de putere, Mariano Rajoy urmând a fi învestit în funcţia câştigată la alegeri cel mai târziu pe 20 decembrie.
Actualul, încă, şef al Guvernului susţine că este fals că a lăsat Spania în pragul falimentului şi susţine că îi doreşte rivalului său, Mariano Rajoy, să scape ţara de şomajul ridicat.
Zapatero însuşi a recunoscut că miniştrii din cabinetul său au decis să nu aprobe polemica lege "anti piraterie online", lăsând ingrata sarcină guvernului PP.
După opt ani în fruntea ţării, lui Jose Luis Rodriguez Zapatero şi membrilor Guvernului său le-a venit rândul să elibereze, până săptămâna viitoare, birourile şi să înceapă o nouă viaţă în politică sau în afara ei. Ce le va pregăti viitorul?
Liderul PP, Mariano Rajoy s-a arătat nemulţumit de faptul că Zapatero nu a reuşit să dea Spaniei aceeaşi relevanţă pe care o au Franţa, Germania sau Italia în deciziile fiscale.
Preşedintele în funcţie al Guvernului spaniol a fost foarte mulţumit de concluziile Consiliului European de la Bruxelles de astăzi, anunţând că "mai avem doar jumătate de drum".
Fiind încă preşedintele Guvernului în funcţie, Zapatero este cel care va reprezenta astăzi Executivul spaniol la Consiliul European de la Bruxelles, Rajoy urmând a fi învestit abia pe 21 decembrie.
Liderul PP şi preşedintele Guvernului ales, Mariano Rajoy, a rupt tăcerea pentru prima oară de la câştigarea alegerilor din 20 noiembrie, astăzi, cu ocazia Zilei Constituţiei Spaniei.
Viitorul preşedinte al Guvernului Spaniei s-a grăbit să-şi arate deplina susţinere pentru propunerea de reformă a UE făcută de Merkel şi Sarkozy.