Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că prin noua lege a sănătăţii ar putea fi introdusă taxă pe fast food şi pe berea cu alcool, întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic.
Banca spaniolă Bankia a fost naționalizată săptămâna trecută din cauza cauza situaţiei grave în care se află.
de Carmen Kulcsar in data de 5 Februarie, 2010 - 23:01
Surprinzător, un nou studiu al galaxiilor vecine cu Calea Lactee a deschis altă perspectivă asupra universului.
Echipa de astronomi condusă de François Hammer, de la Observatorul Astronomic din Paris, a finalizat primul studiu al galaxiilor vecine cu Calea Lactee. Astronomul Francois Hammer a declarat pentru presa internaţională ( El Pais) că : "studiul este surprinzător şi oferă altă perspectivă asupra vieţii de pe Pământ. Cu şase milioane de ani în urmă, universul a fost foarte diferit. Calea Lactee are vecini frumoşi dar care se mişcă antrenând tot ce întâlnesc în cale". Astrologul a precizat că : "148 de galaxii îndepărtate, ne arată o imagine amplă a spaţiului, dar şi modul în care acestea se mişcă continuu. Agenţia Spaţială Europeană a facut public studiul care demonstrează că în spaţiu galaxiile sunt în continuă mişcare, iar forma eliptică de la început s-a transformat într-o spirală uriaşă care a antrenat tot ce a întâlnit în cale. Hammer spune că : " planetele au sfârşit probabil în explozii tumultoase iar fuziunea galaxiilor s-a produs în acelaşi mod. Chiar dacă fenomenul a avut loc cu milioane de ani în urmă, după cum evoluează în imaginile surprinse de astronomi, episodul s-ar putea repeta fără nici un avertisment sau semnale din spaţiu. Mai mult, studiul demonstrează că aceste coliziuni între galaxii au dat naştere la spirala Andromeda. Cu toate acestea, Calea Lactee nu a fost niciodată atrasă într-o astfel de coliziune şi reprezintă un tip unic de spirală.| Euro | 4,44 RON | ![]() |
|
| Dolarul SUA | 3,50 RON | ![]() |
|
| Dolarul canadian | 3,45 RON | ![]() |
|
| Francul elvetian | 3,70 RON | ![]() |
|
| Lira sterlina | 5,55 RON | ![]() |
|
| 100 Forinti maghiari | 1,50 RON | ![]() |