"Căpşunar", în curând doar o poreclă

Foto: The Guardian / AFP / Getty Images

Şomajul şi vremea proastă au redus oportunităţile unor locuri de muncă sezoniere pentru imigranţii marocani, vestafricani şi români din sudul Spaniei. Cei care totuşi lucrează sunt plătiţi prost şi locuiesc în condiţii precare.

Publicaţia britanică "The Guardian" a realizat un reportaj în sudul Spaniei, în Andaluzia, unde, în provincia Huelva, era până de curând "raiul" căpşunarilor imigranţi.  "În uriaşa hală, dotată cu aer condiţionat, benzile transportatoare pe care curg coşuleţele cu fructe a încetinit. Forţa de muncă s-a împuţinat şi ea, la Bionest, cel mai mare crescător de căpşuni organice din Andaluzia. Pe câmpuri şi în hectarele de sere din plastic e puţină mişcare. Pe la începutul lunii iunie sezonul e aproape încheiat, mai ales că în acest an vremea a fost proastă, stricând recoltele de căpşuni, zmeură şi mure pe care se sprijină economia locală", scriu englezii despre situaţia culturilor de căpşuni.  Pe străzile din Almonte, lângă Huelva, în sud-estul Spaniei, grupuri de femei aşteaptă autocarul să le ducă înapoi în Bucureşti sau Tanger. Cei mai mulţi culegători de aici sunt femei, din România şi Maroc, care revin în fiecare primăvară. După trei sau patru luni, depinde de durata contractelor, pleacă cu suficienţi bani să trăiască în restul anului. "Nu le plac negrii, de aceea nu ne angajează!" Moussa Diarra, 22 de ani, din Mali, nu are însă nici o intenţie să plece. A ajuns în Spania acum doi ani, într-o barcă şi nu are bilet de întoarcere. La marginea localităţii Palos de la Frontera, în jur de 1.500-2.000 de africani şi-au construit colibe din lemne şi saci de plastic din sere. E sfârşitul drumului pentru aceşti oameni care odată credeau că vor putea trăi bine culegând fructe. Nici unul din ei nu a găsit de lucru la câmp în acest an. "Nu le plac negrii, vor doar femei", spune Draman Bari, 41 de ani, din Senegal. El este aici de patru ani. Crescătorii refuză acum să mai angajeze oameni fără permis de muncă. Acum 15 ani, crescătorii s-au reorientat spre forţa de muncă din anumite ţări "de origine" cu permise temporare de lucru. "Criza a făcut inutile permisele de muncă. Trebuie să înceteze. Chiar şi acasă la noi este mai bine decât în Spania, în prezent", explică Abou Sidibe, 45 de ani, din Mali, care a obţinut un permis de muncă acum câţiva ani. "Noi suntem aici. De ce nu ne dau nouă de lucru în loc să importe muncitori din alte ţări?", se întreabă Diarra. Chiar şi o perioadă scurtă de timp la muncă poate face diferenţa. "Anul trecut am muncit două săptămâni plantând căpşuni. Banii astfel obţinuţi au plătit şcoala pentru cei trei fraţi mai mici ai mei din Burkina Faso, pentru tot anul", spune Sawadogo Seidou, 27 de ani. 100.000 de sudamericani au părăsit Spania În urmă cu doi ani, într-o încercare de a stăvili imigraţia, Spania a redus numărul contractelor temporare de muncă alocate ţărilor de origine de la 183.600, în 2007, la 20.000 anul acesta. Culegătorii de fructe din Provincia Huelva sunt cel mai mare contingent, dar chiar şi numărul lor a scăzut, de la 16.500, în 2009, la 4.500 în acest an. Spania, cu o populaţie de 47 de milioane de locuitori, nu mai atrage atât de mulţi imigranţi ca în trecut. Şomajul, care afectează mai mult de 20% din populaţia activă, a lovit cel mai dur în imigranţi, aproape o treime dintre ei rămânând fără un loc de muncă. Circa 100.000 de latinoamericani au plecat acasă în 2009, în special în Ecuador (26.500), Bolivia (20.000) şi Argentina (11.700). Imigranţii sunt acum în număr de 5,7 milioane, 12% din totalul populaţiei Spaniei şi spaniolii au început să îşi caute de lucru în alte părţi. Anul trecut au plecat mai mulţi locuitori peste graniţă (102.000), decât cei care au venit să se stabilească aici (60.270). Spaniolii s-ar întoarce la cules căpșuni, dar sunt preferaţi imigranţii În Provincia Huelva, lovită de încetinirea creşterii sectorului construcţiilor, populaţia e nevoită să se întoarcă la muncile câmpului. "În acest an, după ce am discutat cu autorităţile regionale, am angajat şi localnici", spune Juan Soltero, manager la Bionest. Dar aceste contracte reprezintă doar o mică parte din total. Diego Canamero, secretarul general al Uniunii Muncitorilor Fermieri spune: "Motivul pentru care angajatorii preferă contractarea străinilor direct din ţările lor, în timp ce sunt cozi fără sfârşit la centrele de plasare a forţei de muncă din Sevilla şi Cadiz, este că acei muncitori străini au mai puţine drepturi decât noi". Când Soltero aduce ca argument "penurie forţei de muncă locale", Canamero explodează: "Nu e adevărat că o treime din şomerii andaluzi refuză să lucreze. Guvernul încearcă să acopere adevăratele dimensiuni ale ratei şomajului". Salariul minim în Spania este de 36 de euro pe zi, rămânând aproximativ 32 de euro, odată ce chiria, transportul la câmp şi alte cheltuieli au fost deduse. Dacă ai munci în fiecare zi, ai putea strânge până la finele lunii 970-1000 de euro, dar asta nu este posibil, din cauza vremii potrivnice.  ”Condițiile sunt inumane, dar muncitorii nu au curaj să se plângă” Majoritatea femeilor, tinere şi adesea absolvente de studii superioare, sunt mulţumite de lefuri, "atât de mari faţă de cât am câştiga acasă". Dar nu spun nimic despre condiţiile de locuit şi cele de muncă. "Dacă un marocan sau un român se plâng de condiţii, nu vor mai fi angajaţi în anul următor", spune Canamero. Rămâne, deci, în seama sindicatelor să condamne dormitoarele superaglomerate, lipsa toaletelor sau a apei de băut, pe lângă presiunea constantă a şefilor. Soltero susţine că Bionest are o politică socială care "asigură angajaţilor condiţii decente pentru a-i determina să revină şi în anii următori". "Bionist e cu siguranţă mai bun decât alţi crescători", spune Viorica Mohan, o culegătoare româncă, "dar la urma urmei toţi încalcă regulile". De exemplu, contractele sunt tipărite în spaniolă şi includ două săptămâni de probă. Anul trecut, 2000 de marocani au fost demişi cât timp se aflau încă în probe. Helene Flautre, un membru al Parlamentului European din grupul Ecologiştilor, a vizitat zona într-o misiune parlamentară şi vrea ca legislaţia UE "să stabilească standarde stricte pentru angajatori pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă pentru muncitorii sezonieri".   Urmareşte-ne şi pe:    
Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
ticuta2IV1940
ALIMENTARA
MAGAZIN_BCNLH
leutigrut
adevarata-mama-Elena
mihai camara
 
           
HOROSCOP 01.09.2011

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Veţi suferi, fără să înţelegeţi subtilitatea iubirii tandre, lipsite de egoism.Sănătate. Vă veţi bucura de momente de deplină sănătate. Cei mai mulţi nativi înregistrează creştere în greutate.Bani. Norocul financiar al tuturor nativilor înfloreşte cu fiecare zi mai mult.

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi