Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, ne-a trimis la redacţie un drept la replică în care a ţinut să nuanţeze afirmaţiile făcute sâmbătă în ediţia online a ziarului „Adevărul” şi publicate sub titlul „Ion Iliescu: «Am avut o înţelegere cu Putin. Rusia nu-şi poate permite să depăşească anumite limite”.
Primii zece finalişti ai concursului Eurovision 2014 vor fi desemnaţi în această seară, dintre cei 16 semifinalişti care evoluează pe scena de la Copenhaga. Mihai Trăistariu, reprezentant al României la Eurovision 2006, a comentat pentru adevarul.ro melodiile din această semifinală, explicând ce piese au şanse să meargă mai departe dar şi ce melodii sunt „învechite“ sau prea „uşurele“ pentru această competiţie.
Cristi Borcea rămâne în arest după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis să respingă, definitiv, contestaţia omului de afaceri la decizia prin care a fost condamnat la 6 ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul „Transferurilor”.
Şedinţa de judecată a avut loc vineri. Atunci, Cristi Borcea nu a venit în faţa judecătorilor.
Pe 4 martie, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Cristian Borcea la 6 ani şi patru luni de închisoare în dosarul „Transferurilor”. Prin aceeaşi decizie a instanţei au mai fost condamnaţi şi Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
De asemenea, au mai fost condamnaţi şi Gheorghe Popescu care a primit 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare după ce a fost găsit vinovat de evaziune fiscală şi spălare de bani. În cazul acestuia, la ultimul termen de judecată, procurorul a solicitat condamnarea la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare.
La rândul lor, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu au primit câte 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru evaziune fiscală, înşelăciune şi spălare de bani. Şi pentru Pădureanu acuzarea ceruse pedeapsa cu suspendare.
Fostul patron al echipei de fotbal Rapid şi fost vicepremier al României din partea PC, Gheorghe Copos a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală.
Impresarul Victor Becali a fost găsit vinovat de evaziune fiscală şi spălare de bani şi a primit 4 ani şi 8 luni de închisoare, iar fratele său, Ioan Becali a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Cristian Borcea care a fost găsit vinovat de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani.