Dan Manoliu, şeful delegaţiei române la Eurovision 2013, a fost prezent la Adevărul Live şi a vorbit despre ediţia din acest an a concursului, despre rezultatul obţinut de Cezar Ouatu şi despre modul în care s-a desfăşurat votarea.
94% din zonele de scăldat cuprinse în Uniunea Europeană respectă standardele minime pentru calitatea apei, arată raportul anula al Agenţiei Europene de Mediu, publicat pe site-ul Comisiei Europene.
Un regizor italian a stat o lună alături de interlopul Nuțu Cămătaru pentru a realiza un documentar despre viața acestuia din urmă.
Giacomo Franciosa a dormit sub acelaşi acoperiş şi i-a filmat fiecare mişcare, pas cu pas. Ce a rezultat? Un DVD care a fost prezentat azi în România şi ar putea ajunge chiar şi în magazine.
Documentarul pe care îl va realiza se numește "Acum vorbesc eu!" iar regizorul italian spune că a aflat despre Nuţu Cămătaru abia la începutul anului, cu totul întâmplator. Se afla într-o vizită în ţara nostră, iar presa vuia despre arestarea lui Mario Cămătaru, fiul lui Nuţu. italianul susține că documentarul își propune să arate cealaltă față a interlopului.
"I-am propus ideea mea de a face un documentar despre el. S-a uitat la mine, a surâs şi a acceptat", a spus Franciosa, care a invesgtit câteva zeci de mii de euro în pelicula sa.