adevarul.it

19 Iulie, 2012 - 00:43

Santiago Bernabeu va suferi un "face-lift". Vezi cum va arăta arena lui Real în 2015!

Tribunalul Superior de Justiţie Madrid (TSJM) a dat undă verde lucrărilor de remodelare ale stadionului Santiago Bernabeu, care va majora numărul locurilor de pe arena lui Real Madrid până la 90.000.

Lipsa activităţii fizice provoacă aproape la fel de multe decese ca fumatul

Inactivitatea fizică este responsabilă de una din fiecare zece decese de pe mapamond, aproape tot atâtea câte provoacă şi fumatul sau obezitatea, potrivit unui studiu publicat astăzi în revista The Lancet, într-o serie pe care revista britanică o dedică acestui subiect înainte de Jocurile Olimpice de la Londra.

Madrid, capitala Spaniei şi nu numai

de Mihai Mateaş in data de 3 Martie, 2011 - 17:54

Localităţile cu numele Madrid pe hartă Foto: El Pais

Există 35 de oraşe cu numele Madrid în întreaga lume şi un scriitor spaniol a strâns povestea tuturor acestora într-o carte, "Madrid, Iowa". Numai în S.U.A. sunt unsprezece localităţi care poartă acelaşi nume ca şi capitala Spaniei.

Madrid este capitala Spaniei. Dar şi un prosper oraş pe malul râului Mississippi. Şi un cătun în Samarcanda, în Uzbekistan. Şi un sat-fantomă din statul Colorado. Localităţile cu numele Madrid sunt împărţite pe tot mapamondul, iar Raul C. Cancio, un scriitor spaniol, s-a gândit să le strângă pe toate într-o singură carte. "Madrid, Iowa" este un ghid de călătorii pentru a cunoaşte toate localităţile cu numele Madrid din lume, scrie El Pais. Există câte-un Madrid pe gustul fiecăruia, din cele 35 din întreaga lume. Cel din Colorado este un sat din vestul îndepărtat, abandonat după febra căutării de aur. Cel din New Mexico este un sat distrus de criza minieră, ce a devenit o destinaţie turistică pentru fostele galerii miniere. Cel din provincia Camaguey, din Cuba, a fost la vremea sa un oraş bogat, ridicat de burghezia fabricanţilor de zahăr. "Madridul din Columbia este între mangrove şi se ajunge la el cu barca", povesteşte Cancio. Cert este că în Columbia există două localităţi numite Madrid: una este cea din mlaştini şi a doua are 53.000 de locuitori şi şi-a schimbat numele de patru ori. Multe din localităţile respective au legături cu Spania Multe din localităţile numite Madrid din întreaga lume au legătură cu Spania. Cum este cazul Madridului din Puerto Rico, un mic sătuc, cu un schit care aminteşte de El Rocio şi în vecinătatea căruia se spune că se află izvorul tinereţii veşnice. Altele sunt un nostalfic omagiu adus pământurilor natale de pe care au plecat întemeietorii acestora. "Madridul din Africa de Sud părea să nu aibă nicio legătură cu Spania, dar ulterior am descoperit că minerii spanioli care s-au dus acolo să muncească au botezat cu numele oraşului lor satul în care trăiau", a explicat autorul.   Urmareste-ne si pe:    
Tipareste
Tweet

FMI vine la București după referendum

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se va afla la Bucureşti în intervalul 31 iulie-13 august. ...
Adaugat la:18 Iulie, 2012 - 14:02
mai mult

VIDEO Colegiul Comisarilor de la Bruxelles adoptă raportul pentru România

Preşedintele Comisiei Europene Jose Barroso va susţine o declaraţie astăzi la Bruxelles urmare a şedinţei Colegiului Comisarilor care s-a întru...

500 de elevi cu medii sub 5, acceptati la liceu

Aproape 500 de elevi cu medii sub 5 au fost admişi în liceele din Bucureşti, unii dintre ei având și medii de 3. ...

Productivitatea muncii a crescut în România

Potrivit unui raport oficial al Comisiei Europene, productivitatea muncii în România a crescut în 2011 cu 2%....

Jon Lord, fondatorul trupei Deep Purple, a decedat

Jon Lord a încetat din viaţă luni la vârsta de 71 de ani. Jon Lord a fost compozitorul, pianistul și fondatorul legendarei trupe rock Deep Purple...

Rajoy, despre noul val de tăieri: "Am ales răul cel mai mic"

Preşedintele Guvernului, Mariano Rajoy, a justificat în Plenul Congresului ultimul pachet de măsuri de austeritate aprobat în Consiliul Miniştril...
Adaugat la:18 Iulie, 2012 - 13:02
mai mult

Aproape 15.000 de funcţionari spanioli vor scăpa de tăierea primei de Crăciun

Ministrul de Finanţe spaniol, Cristobal Montoro, a declarat ieri că funcţionarii din toate administraţiile publice care au salarii mai mici de 1,5...

Incendiu de pădure în Tenerife. Aproape 2.000 de oameni au fost evacuaţi

Autorităţile insulelor Canare au evacuat marţi seară un sat de 1.800 de locuitori de pe insula Tenerife afectată de un puternic incendiu de pădu...

33 de provincii spaniole în alertă de caniculă

Un total de 33 de provincii din peninsulă, plus Canare, vor fi astăzi în alertă pentru temperaturi excesive, care ar putea depăşi 40 de grade, c...

Montoro: "Dacă nu cresc încasările, nu putem plăti salariile"

Ministrul Finanţelor şi Administraţiilor Publice, Cristobal Montoro, a cerut PSOE să ajute Guvernul să explice "raţional" spaniolilor că, dacă...
Posturi TV Live
NeptunTV

România riscă să piardă cinci programe cu fonduri UE

Potrivit unei analize efectuate de echipele de audit ale Comisiei Europene, România riscă întreruperea plăţilor pe cinci programe operaţionale. ...
Adaugat la:16 Iulie, 2012 - 09:40
mai mult

Guvernul vrea să introducă taxa TVA doar la încasarea facturii

Premierul Victor Ponta a declarat că va anunţa, luni, măsurile pe care Guvernul intenţionează să le aplice după 1 august....

"Echipamentul ăsta e pentru mers la furat cupru, nu pentru a cuceri aur la Olimpiadă"

Reţelele sociale au început, încet-încet, să clocotească de critici la adresa echipamentului oficial pe care vor trebui să-l îmbrace sportivii...
Adaugat la:18 Iulie, 2012 - 13:33
mai mult

Fosta consilieră a lui Berlusconi a înnebunit bărbaţii de pe o plajă din Italia

După ce în urmă cu câteva săptămâni declara că va juca într-un film porno, Nicole Minetti, una dintre tinerele implicate în cazul Rubygate, ...

Regele şi Principele îşi reduc salariile cu 7%

Regele Juan Carlos a decis să-şi scadă salariul cu 21.000 de euro brut pe an şi Principele de Asturias cu 10.000 de euro, potrivit surselor de la ...
Adaugat la:17 Iulie, 2012 - 13:34
mai mult

Lipsa activităţii fizice provoacă aproape la fel de multe decese ca fumatul

Inactivitatea fizică este responsabilă de una din fiecare zece decese de pe mapamond, aproape tot atâtea câte provoacă şi fumatul sau obezitatea...

VIDEO Fabregas se antrenează la piscină pentru întâlnirea cu Dinamo

Dublul campion european, spaniolul Cesc Fabregas îşi petrece vacanţa în Sardinia, alături de iubita sa, Daniela Seamaan, mai mare cu 12 ani decâ...
Adaugat la:18 Iulie, 2012 - 11:19
mai mult

Se mai joacă Dinamo–Barcelona? Organizatorii îl fac mincinos pe Dragomir, acesta dă un răspuns care aruncă în aer superamicalul

S-au vândut peste 20.000 de bilete pentru partida care ar trebui să-l aducă pe Messi în România, la 11 august, însă nu se ştie dacă Dănciule...

Ascultă noua piesă semnată Ştefan Bănică Jr., «Nu e prea târziu»!

Ştefan Bănică şi-a lansat noul single, „Nu e prea târziu" în emisiunea „Europa Express" de la Europa FM....
Adaugat la:4 Iulie, 2012 - 15:32
mai mult

Iată ce beneficii are joggingul asupra organismului!

Joggingul regulat este o bună modalitate de a elimina kilogramele în plus. Și lista nu se oprește aici!...
Ultimele fotografii adăugate
bogdanms77
dana
vili36
clodnech
ALIMENTARA
ionel
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE