Ministerul Culturii a depus o plângere penală pe numele sculptorului Florin Codre, care a fost plătit cu zece milioane de lei pentru realizarea Monumentului Marii Uniri care trebuia amplasat în Arad, dar lucrarea a fost abandonată în China, existând şi un proces civil cu artistul.
Cântăreaţa Beyonce şi soţul ei, rapperul Jay-Z, participă la sesiuni de terapie de cuplu organizate de un psiholog pe internet, în timpul turneului lor mondial comun, intitulat „On The Run“, potrivit unor surse.
Judecătoria Sectorului 3 i-a condamnat, în dosarul furtului de tablouri din Rotterdam, pe Adrian Procop la şase ani şi opt luni de închisoare şi pe Alexandru Bitu şi Olga Dogaru la câte doi ani de închisoare cu executare.
Un al treilea inculpat în acest dosar, Petre Condrat, a primit doar o amendă penală de 45.000 de lei pentru tăinuire. Decizia magistraţilor nu este însă definitivă, aceasta putând fi contestată la instanţa superioară, potrivit Mediafax.
Ultimii doi inculpaţi din dosar - Eugen Darie şi Radu Dogaru - au fost deja condamnaţi definitiv, după ce şi-au recunoscut faptele şi au fost judecaţi prin procedura simplificată. Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 27 februarie, pe Radu Dogaru la şase ani de închisoare cu executare şi pe Eugen Darie la cinci ani şi patru luni de închisoare.
În 15 iulie 2013, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.
Infractori recidivişti
La stabilirea pedepselor, judecătorii au ţinut cont şi de faptele anterioare comise de inculpaţi. Astfel, Adrian Procop a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi la patru ani şi opt luni închisoare pentru furt calificat, ambele în stare de recidivă. Dacă decizia rămâne definitivă, Procop va executa şase ani şi opt luni, pentru că a mai fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, într-un alt dosar.
Alexandru Bitu a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare, pentru că a aderat la grupul infracţional, i-a ajutat pe Procop, Radu Dogaru şi Eugen Darie, în încercarea de a valorifica tablourile furate şi a intermediat discuţiile privind o eventuală vânzare a operelor de artă.
Tot doi ani de închisoare cu executare a primit şi Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, ea fiind găsită vinovată de favorizare a făptuitorului şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.