adevarul.it

19 Iulie, 2014 - 06:05

Sculptorul care a țepuit statul român cu 2,3 milioane de euro, pentru o statuie uitată în China, reclamat penal

Ministerul Culturii a depus o plângere penală pe numele sculptorului Florin Codre, care a fost plătit cu zece milioane de lei pentru realizarea Monumentului Marii Uniri care trebuia amplasat în Arad, dar lucrarea a fost abandonată în China, existând şi un proces civil cu artistul.

Beyonce şi Jay-Z participă la şedinţe de terapie de cuplu pe internet

Cântăreaţa Beyonce şi soţul ei, rapperul Jay-Z, participă la sesiuni de terapie de cuplu organizate de un psiholog pe internet, în timpul turneului lor mondial comun, intitulat „On The Run“, potrivit unor surse.

Halep la ora bilanţului: Bucharest Open, un turneu prea mic pentru o jucătoare atât de mare

de Amir Kiarash in data de 14 Iulie, 2014 - 15:18

Simona a cucerit la pas turneul de la Bucureşti, al 8-lea în circuitul WTA, în care a fost vedeta principală, la ani-lumină distanţă de adversarele pe care le-a întâlnit.

Simona Halep a bifat primul triumf pe pământ românesc. Acesta a fost cel mai mare şi cam singurul câştig al unui turneu, BRD Bucharest Open, în care spectatorii au putut savura cinci meciuri disputate de noua prinţesă a tenisului din România.

În rest, senzaţia generală a fost că această competiţie a fost una prea mică pentru o jucătoare de talia Simonei Halep. Iar această impresie a fost întărită şi duminică, atunci când ocupanta locului 3 în clasamentul mondial a trecut la pas, în 68 de minute, de Roberta Vinci (locul 24 WTA), scor 6-1, 6-3. A fost cel de al patrulea succes obţinut de Halep în faţa jucătoarei din Italia în cele şase confruntări directe.

Întâlnirea de la Bucureşti a fost la discreţia Simonei, de la început până la final. În faţa a 5.000 de spectatori, constănţeanca de 22 de ani a condus cu 2-0 şi 2-1 în primul set, înainte de a se impune cu 6-1. Apoi, în cel de al doilea set, Vinci a condus cu 2-0, dar românca a revenit spectaculos, a făcut 5-2 şi a încheiat setul cu 6-3.

Rămâne pe loc în ierarhia mondială

Succesul obţinut la BRD Bucharest Open nu va aduce niciun punct pentru Simona în clasamentul mondial. Practic, ea şi-a apărat cele 280 de puncte câştigate, anul trecut, atunci când competiţia s-a disputat la Budapesta. Astfel, Halep va rămâne pe locul 3 în ierarhia WTA. Pe plan financiar, constănţeanca a primit un cec în valoare de 43.000 de dolari.

A fost cerută în căsătorie

Finala Halep – Vinci a avut şi un moment inedit. În al doilea set, la scorul de 2-2, într-un moment în care românca aştepta mingile pentru a servi, un tânăr a strigat din tribune: „Simona, te măriţi cu mine?“. Simona n-a reacţionat în niciun fel, văzându-şi de joc.

Moment penibil Cosac – Ponta

La festivitatea de premiere, publicul a taxat un moment jenant la originea căruia s-a aflat preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT), George Cosac. „Mulţumesc domnului prim-ministru (n.r. – Victor Ponta) pentru că a ajutat acest turneu“, a spus Cosac. Imediat, s-a auzit un cor de fluierături şi de huiduieli din tribune.

Simona a izbucnit în plâns

Chiar dacă s-a obişnuit cu victorii în turnee mult mai importante, Halep a fost vizibil emoţionată după primul ei triumf pe pământ românesc. Ea a izbucnit în lacrimi după victoria obţinută în faţa lui Vinci. Când s-a mai calmat, Simona a vorbit despre succesul obţinut: „A fost un turneu deosebit, mă bucur din suflet că am reuşit să câştig. Am venit cu mare drag aici. Sper ca la anul să mai fie acest turneu şi să-l pot câştiga din nou. Vă mulţumesc şi sper să fiţi alături de mine şi pe viitor. Mulţumesc tuturor românilor“.

Parcursul Simonei spre titlu la Bucureşti

Turul I Indy de Vroome (locul 190) 6-0, 6-4

Optimi Aleksandra Krunici (locul 155) 6-2, 6-4

Sferturi Lara Arruabarrena (locul 120) 6-3, 6-1

Semifinale Monica Niculescu (locul 68) 6-2, 4-6, 6-1

Finala Roberta Vinci (locul 24) 6-1, 6-3

Triumf românesc şi la dublu: Elena Bogdan şi Alexandra Cadanţu au dat lovitura

BRD Bucharest Open a fost un succes uriaş din punct de vedere al organizatorilor şi al spectatorilor. După o semifinală sută la sută românească la simplu, Halep – Niculescu, finala Halep – Vinci a fost precedată de o confruntare foarte atractivă pentru cei prezenţi în tribune.

Beneficiar al unui wild-card, cuplul Elena Bogdan (22 de ani) – Alexandra Cadanţu (24 de ani) a jucat în compania lui Karin Knapp (Italia) şi Cagla Buyukakcay (Turcia) pentru titlul la dublu.

Partida a fost una dramatică în care româncele au câştigat primul set, 6-4, l-au pierdut pe cel de al doilea, 3-6, pentru a da lovitura în super tie-break, 10-5. A fost primul titlul WTA pentru perechea din România la capătul unui joc care a durat o oră şi 35 de minute.

„Vă mulţumesc că aţi fost alături de noi. Îi mulţumesc şi Alexandrei că a fost de acord să facă echipă cu mine. Le mulţumesc organizatorilor că au avut încredere în noi şi ne-au acordat acel wild-card de care am avut nevoie“, a declarat Elena Bogdan la finalul meciului.

12.300 de dolari şi 280 de puncte în clasamentul WTA la dublu vor primi Bogdan şi Cadanţu pentru victoria de la Bucureşti.

32 vizualizări

Taguri: brd bucharest open, roberta vinci, simona halep, tenis

Tipareste
Tweet

Radio Trinitas primeşte 80.000 de lei de la Ministerul de Externe pentru promovarea românilor din diaspora

Patriarhia Română şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au lansat vineri un proiect de colaborare în valoare de 80.000 de lei (peste 18.000 de eu...
Adaugat la:30 Iunie, 2014 - 10:34
mai mult

Vizita lui Victor Ponta în Afganistan şi atacul cu rachetă al talibanilor

Prim-ministrul a avut parte de senzaţii tari în Kandahar, acolo unde s-a dat alarma de atac cu rachetă. Ponta şi miniştrii care îl însoţeau au...

Fiona Lloyd-Davies, jurnalista care a schimbat legea în Pakistan

Bloggerul „Adevărul” Mircea Barbu, gazda evenimentelor Hangouts On Air, va discuta luni, de la 12.30 cu jurnalista şi regizoarea de filme docum...

Veşti bune din imobiliare: băncile ieftinesc creditele pentru locuinţe

Românii care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă, dar nu dispun de resursele necesare pot profita de trendul de scădere pe care au intrat dobân...

Manipulare şi sperietoare la televiziunea publică din Rusia

Postul de televiziune rusesc de stat Pervîi Kanal a difuzat, aseară, un amplu reportaj despre semnarea acordurilor de asociere de către Georgia, Mo...

Sora lui Felipe al VI-lea, inculpată în uriaşul dosar de corupţie care a zguduit monarhia spaniolă

Fiica fostului rege al Spaniei Juan Carlos rămâne inculpată în dosarul de corupţie care vizează o uriaşă fraudă din fondurile de stat, după ...
Adaugat la:25 Iunie, 2014 - 11:47
mai mult

Legislativul spaniol începe formalitățile pentru acordarea protecției juridice privilegiate regelui Juan Carlos

La Congresul Deputaților încep luni formalitățile parlamentare pentru acordarea protecției juridice privilegiate pentru regele Juan Carlos, care ...

Juan Carlos, un fost rege fără imunitate şi care se confruntă cu procese de stabilire a paternităţii

Parlamentarii spanioli au anunţat că încearcă să grăbească anumite acte normative prin care să asigure imunitatea fostului rege Juan Carlos, p...

CM 2014. Spania, în cădere liberă. Pe ce loc ar putea ajunge ibericii în clasamentul FIFA după Cupa Mondială

Veştile proaste se ţin lanţ pentru spanioli după eliminarea prematură de la Cupa Mondială, încă din faza grupelor. Naţionala lui Vicente del ...

CM 2014. Barcelona a pregătit 85 de milioane de euro pentru Luis Suarez

El Mundo Deportivo, ziarul de casă a lui FC Barcelona, scrie că uruguayanul Luis Suarez este la mai puţin de un pas de echipa catalană. ...
Posturi TV Live
NeptunTV

Vizita lui Victor Ponta în Afganistan şi atacul cu rachetă al talibanilor

Prim-ministrul a avut parte de senzaţii tari în Kandahar, acolo unde s-a dat alarma de atac cu rachetă. Ponta şi miniştrii care îl însoţeau au...
Adaugat la:30 Iunie, 2014 - 11:40
mai mult

Şedinţă PSD: Social-democraţii pregătesc terenul pentru prezidenţiale într-o fostă bază militară

Social-democraţii s-au adunat, luni, în şedinţa Comitetului Executiv naţional care are loc la Orăştie, într-o fostă bază militară. Duminic�...

Imagini rare din timpul filmărilor peliculei „Pe aripile vântului“, făcute publice după 75 de ani

O serie de fotografii alb-negru ce surprind momente unice din culisele şi din timpul filmărilor pentru pelicula-cult „Pe aripile vântului“, din...
Adaugat la:30 Iunie, 2014 - 14:08
mai mult

Eminenta lui Eminem: fiica rapperului e şefă de promoţie

Hailie Mathers, fiica rapperului Eminem (pe numele lui real Marshall Mathers), a absolvit cu brio liceul Chippewa Valley din Michigan. ...

Manipulare şi sperietoare la televiziunea publică din Rusia

Postul de televiziune rusesc de stat Pervîi Kanal a difuzat, aseară, un amplu reportaj despre semnarea acordurilor de asociere de către Georgia, Mo...
Adaugat la:30 Iunie, 2014 - 13:22
mai mult

„Ţarul” Putin: peste 60% din ruşi vor ca preşedintele să rămână la putere şi după ce i se termină al treilea mandat

Pete 60% din ruşi speră că Vladimir Putin va rămâne preşedinte şi după 2018, atunci când i se termină cel de-al treilea mandat, reiese dintr...

Halep, prima favorită, pe hârtie, la Wimbledon. Programul optimilor

Simona Halep a ajuns în premieră în optimile de la Wimbledon, iar după eliminările lui Na Li (locul 2 WTA) şi Serena Williams (1 WTA), este cel ...
Adaugat la:30 Iunie, 2014 - 13:12
mai mult

Veste mare pentru Rapid. TAS a dat drept giuleştenilor să joace în Liga I

Giuleştenii au primit aviz favorabil de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi pot evolua în sezonul viitor în Liga I. ...

Radio Trinitas primeşte 80.000 de lei de la Ministerul de Externe pentru promovarea românilor din diaspora

Patriarhia Română şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au lansat vineri un proiect de colaborare în valoare de 80.000 de lei (peste 18.000 de eu...
Adaugat la:30 Iunie, 2014 - 10:34
mai mult

Fiona Lloyd-Davies, jurnalista care a schimbat legea în Pakistan

Bloggerul „Adevărul” Mircea Barbu, gazda evenimentelor Hangouts On Air, va discuta luni, de la 12.30 cu jurnalista şi regizoarea de filme docum...
Ultimele fotografii adăugate
Paula Calistru
MAGAZIN ALIMENTAR CASTELLDEFELS
vili36
MAGAZIN_BCNLH
tamaduitoarea ana maria
ALIMENTARA
Cele mai active grupuri
Craciun Insangerat 2010 !
MUSEUM MERCEDES-BENZ
MICI BARFE
Cele mai noi anunţuri
Categorie: servicii ( simion124 din Agreda ) No Xplode 2.0 BSN