Tiago Gomes: ”Prefer Segunda Division, decât România”

Tiago Gomes a evoluat anul trecut cu Steaua în Liga Campionilor

Fostul stelist a declarat că este încântat de proiectul echipei conduse de Esteban Vigo și preferă să joace în a doua divizie spaniolă, decât în Liga I.

Tiago Gomes, fostul jucător al Stelei în sezonul trecut, a declarat astăzi că preferă să evolueze în Segunda Division din Spania, decât să joace la vreo echipă din campionatul României, chiar dacă aceasta participă în Cupa UEFA. 

”Multe persoane mi-au zis că am făcut un pas înapoi, dar eu nu cred că este așa. Prefer să joc aici, decât în prima divizie din România și în cupa UEFA, pentru că proiectul aici este foarte interesant”, a declarat portughezul, care în această vară a fost în discuții cu Steaua și cu Dinamo, dar până la urmă a ajuns la Hercules Alicante, echipă antrenată de fostul antrenor dinamovist Esteban Vigo.

Jucătorul a declarat că este fericit pentru că a ajuns în Spania, țară unde a fost pe punctul de a evolua în urmă cu doi ani, când s-a aflat în tratative cu Malaga. ”A fost o perioadă neagră din viața mea și prefer să o uit”, a spus Tiago Gomes, referindu-se la eșecul negocierilor din urmă cu doi ani.
 

70 vizualizări

Taguri: campionat, cupa, fotbal, portughez

Tipareste   Trimite unui prieten Trimite link unui prieten Adauga comentariu (0)
Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
Ultimele fotografii adăugate
bisarh
kk
arinel
Pontzonel
Defeses Fine Arts
ferocele
           
HOROSCOP 27.07.2009

21.03 - 20.04

Revolta interioară se va manifesta curând pentru toată lumea, dacă nu renunţaţi la păstrarea aparenţelor şi să vă încărcaţi inutil cu energie negativă. Iubire. Veţi face declaraţii de iubire. Sănătate. Lipsa de vitalitate se datorează posibilelor tulburărilor abdominale. Bani. Activitatea profesională este încă înfloritoare, la fel ca şi cea financiară.

Dragoste
Bani
Sănătate
Abonează-te la newsletter
De la voi