4 din 10 spanioli nici nu au ştiut că Spania a fost preşedinta UE


Ultimul barometru al Centrului de Investigaţii Sociologice arată că aproape jumătate din spanioli (42%) nu au avut habar că ţara lor s-a aflat la preşedenţia UE

Adaugat la: 7 Iulie, 2010 - 16:09

România este pe locul doi în UE privind lipsa de încredere în economie


Potrivit Comisiei Europene, indicele încrederii în economie pentru România a scăzut în iunie cu 1,6 puncte, până la 74,8 puncte, astfel că grecii sunt singurii care ne întrec la pesimism.

Adaugat la: 29 Iunie, 2010 - 13:32

Versiunea în limba spaniolă a Wikipedia, cea mai puţin "de încredere"


Versiunea în engleză e cea mai exhaustivă, în timp ce versiunea în limba germană e cea mai riguroasă şi mai de încredere, conform unui studiu al unui profesor universitar spaniol

Adaugat la: 15 Iunie, 2010 - 13:49

7 copii din 10 deţin un telefon mobil în Spania


Părinţii susţin că motivul pentru care le cumpără copiilor telefoane mobile de la vârsta de 10 ani e pentru a şti în orice moment unde se află aceştia

Adaugat la: 26 Mai, 2010 - 13:57

Spaniolii ar plăti câte 100 de euro pentru titlul mondial la fotbal; brazilienii, 800!


Spaniolii ar plăti câte 100 de euro din propriul buzunar ca să vadă Spania campioană mondială. Tot ei sunt şi cei care ar cheltui cel mai mult pe materiale promoţionale cu "La Roja"

Adaugat la: 25 Mai, 2010 - 20:04

Românii nu au încredere în economia ţării


România ocupă penultima poziţie din Uniunea Europeană în funcţie de încredere populaţiei şi companiilor în economie. Ţara noastră a mai coborât un loc în top, mai jos decât românii fiind grecii.

Adaugat la: 29 Aprilie, 2010 - 17:10

În ce companii şi în ce mărci au încredere românii?


Ce companii şi ce mărci au reuşit să păstreze sau să câştige încrederea românilor în anul 2010? Studiul Trusted Brands 2010, realizat de revista Reader’s Digest, răspunde la această întrebare.

Adaugat la: 27 Aprilie, 2010 - 16:41

Clisura Dunării: Satele în care nu se fură


De zeci de ani, localnicii din Eibenthal, un sat de pe Clisura Dunării, oamenii îşi agaţă în gard o plasă în care pun bani, iar seara o iau cu pâinea şi restul. De 15 ani, de când fac cumpărături pe încredere, nimeni nu a avut nicio plângere. Oamenii au găsit şi restul, şi pâinea, iar vânzătorii nu au rămas cu marfa pe stoc.

Adaugat la: 14 Aprilie, 2010 - 12:01

Românii cu mai multă şcoală au mai puţină încredere în Emil Boc


Cu cât numărul anilor de şcoală la români creşte, cu atât scade încrederea în premierul Emil Boc şi în preşedintele Senatului, Mircea Geoană, relevă un barometru de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Adaugat la: 3 Aprilie, 2010 - 12:22

Românii din Spania n-au încredere în Dacia


Conaţionalii care locuiesc în Peninsula Iberică preferă să cumpere maşini nemţeşti, chiar şi la mâna a doua. Armando Garcia, director Renault Spania, spune că principalii clienţi ai mărcii românești sunt pensionarii şi casnicele.

Adaugat la: 17 Septembrie, 2009 - 16:53
Ultimele fotografii adăugate
ALIMENTARA
raducristian
WaterlessCarWash
matematicaprofesor
FILARET
magazinulunirea
           
HOROSCOP 03.09.2010

Berbec

21.03 - 20.04

Iubire. Mai dificilă va fi soarta celibatarilor care sunt mult prea pretenţioşi.Sănătate. Luaţi cele mai importante decizii cu privire la starea dv. de sănătate. Neglijenţa vă afectează starea de sănătate, întâi printr-o simplă răceală.Bani. Nemulţumirile financiare vor persista din cauza instabilităţii „bugetului".

Dragoste
Bani
Sanatate
Abonează-te la newsletter
De la voi