Ţiganii din Bulgaria şi România continuă să fie izolaţi în ţările lor, în timp ce acei care au emigrat în Spania s-au integrat mai uşor decât cei care au ales Italia, se arată într-un studiu al institutului Open Society, prezentat joi la Sofia.
Clubul catalan a majorat cu patru milioane de euro oferta pentru fotbalistul Valenciei, după prestaţiile foarte bune ale acestuia la Campionatul European, iar Jordi Alba revine la clubul pentru care a jucat opt sezoane la copii şi juniori.
Actorul Florin Călinescu trece, în aceste zile, prin momente foarte grele, după ce a aflat că fiul său cel mic, Luca Călinescu, s-a sinucis luni, în timp ce se afla în străinătate.
Whitney Houston a primit cele mai multe premii din industria muzicală. A atins culmile gloriei, apoi a alunecat lent în infernul drogurilor.
Irinel Columbeanu se alătură vedetelor care au râvnit la fotoliul de primar de-a lungul timpului: Monica Tatoiu, Irina Schrotter, Mona Nicolici, Dan Bittman şi Mircea Rusu.
La începutul primăverii trecute, Florin Salam primea o propunere de colaborare de la Goran Bregovici, iar spre sfârşitul lui 2011, Costi Ioniţă afla că este nominalizat la Premiile Grammy.
Ştefan Bănică jr a susţinut un protest inedit, criticând în versuri „vedetele de carton" într-unul din concertele sale de Crăciun susţinute la Sala Palatului.
„Clarvăzătoarele“ Vanessa şi Melisa au adunat averi de milioane de euro profitând de persoane publice bogate, dar „sărace cu duhul“.
Costi Ioniţă povesteşte cum a aflat despre nominalizarea celor două piese compuse de el pentru albumul „Summer in Kingston“ al rapper-ului american.
Modelul australian Miranda Kerr a purtat în celebra prezentare anuală a casei Victoria’s Secret, desfăşurată miercuri, la New York, un sutien cu diamante în valoare de 2,5 milioane de dolari.
Dedicarea unui actor profesionist pentru munca sa este totală. O demonstrează vedetele din Cetatea Filmului, care au renunţat la aspectul fizic aproape perfect pentru a juca rolurile obţinte din pelicule celebre precum "Maşinistul", "X Men" sau "Jurnalul lui Bridget Jones".
Liderul „Serviciului Român de Comedie“, de la Pro TV, recunoaşte că preferă liniştea căminului său, pentru că nu-i place să „schimbe habitatul“.