Dan Manoliu, şeful delegaţiei române la Eurovision 2013, a fost prezent la Adevărul Live şi a vorbit despre ediţia din acest an a concursului, despre rezultatul obţinut de Cezar Ouatu şi despre modul în care s-a desfăşurat votarea.
94% din zonele de scăldat cuprinse în Uniunea Europeană respectă standardele minime pentru calitatea apei, arată raportul anula al Agenţiei Europene de Mediu, publicat pe site-ul Comisiei Europene.
O staţiune pentru toate vârstele, unde amatorii de sporturi de iarnă sau cei care vor să beneficieze de izvoarele termale se vor simţi minunat.
Vatra Dornei este o staţiune căutată de turişti datorită apelor termale, peisajului superb şi pârtiilor de schi. Oraşul este înconjurat de munţi şi este situată la o sută de kilometri de Suceava, 40 km de Câmplung Moldovenesc sau 85 km de Bistriţa. Se poate ajunge cu trenul sau cu maşina.
Cum îţi petreci timpul
Pentru amatorii de drumeţii, sunt câteva trasee turistice cu privelişti de o frumuseţe rară. Dealul Negru, Runcul Mare şi Vârful Ouşorul sunt câteva dintre ele Dacă eşti o fire mai comodă, poţi urca până în vârful Dealului Negru cu telescanul. Pentru amatorii de sport, există un patinoar, pârtii de schi şi de sanie cu instalaţii de transport pe cablu. Se pot face şi coborâri cu snow-mobilul.
Tratament
În staţiune se pot trata persoanele cu afecţiuni ale aparatului cardiovascular (hipertensiune, ateroscleroză, cariopatie ischemică), locomotor (artroze, spondiloze, reumatism inflamator, hernie de disc) boli ale aparatului respirator (bronşite cronice, astm) sau nevroze, anemii, diabet şi obezitate.
Citetste si:
Destinaţii romantice pentru îndrăgostiţi
Băile Felix- o destinaţie de iarnă