„Cu scopul de a le supune, ei le ameninţau, le băteau şi le violau în permanenţă, ţinându-le într-un regim de semisclavie, cu zile de muncă de 13-14 ore”, specifică poliţia într-un comunicat preluat de Mediafax.
Proxeneţii mergeau până la a le „ponta” pe prostituate, unele aduse în Spania, cu ajutorul unui dispozitiv de citit amprente.

Primul dintre cele două grupuri de proxeneţi,  „era alcătuit din cetăţeni de naţionalitate română, instalaţi în regiunea Brăila”, în România, precizează comunicatul. „Al doilea grup era însărcinat să gestioneze un bordel uriaşd in La Junquera, în nordul Spaniei, la frontiera cu Franţa.”

„Victimele erau atrase în România pe când încă erau minore, cu false locuri de muncă în domeniul îngrijirii copiilor sau a unor persoane în vârstă din Spania”, adaugă poliţia.

Operaţiunea nu s-a încheat, dar poliţia a găsit, până acum 101.290 de euro în numerar, o puşcă dotată cu amortizor, un pistol şi muniţie pentru ambele arme, dar şi cuţite.

Un mandat european de arestare a fost emis pe numele a doi membri ai reţelei „care se află în România”, a anunţat poliţia.

În Franţa bordelurile sunt interzise, dar există bărbaţi care le vizitează frecvent pe cele din La Junquera (La Jonquère), situate la doar 30 de kilometri de oraşul francez Perpignan.